jrock95.MyForum.ro

Reila · Trimis: 04/12/2010 13:59 Titlul subiectului: BUDISM

Budismul este o religie și o filozofie orientală deținând originea în India în secolul al VI-lea î.Hr. și care s-a răspândit ulterior într-o mare parte a Asiei Centrale și de Sud-Est. Se bazează pe învățăturile lui Gautama Siddhartha ( Buddha Shakyamuni ), gânditor indian care a trăit între 563 î.Hr. și 483 î.Hr.. De-a lungul timpului, budismul a suferit multiple scindări, în prezent fiind o religie destul de divizată, fără o limbă sacră comună și fără o dogmă strictă, clar formulată.
Budismul aparține grupului de religii dharmice alături de hinduism și de jainism, păstrând o puternică influență a elementelor constituente ale acestor două religii. Mai este numit și "Buddha Dharma", ceea ce înseamnă în limbile sanscrită și pali (limbile textelor antice budiste) "învățăturile Celui Luminat".
Dăruirea
A face daruri este o practică comună în lumea budistă. Fiecare cadou conceput are o semnificație aparte: de exemplu punând la dispoziție lumină cuiva îi îndepărtezi întunericul ignoranței și oferindu-i tămâie îi ameliorezi comportamentul etic. Conform budismului, a oferi este o metodă bună împotriva lăcomiei și a atașării de ceva. În Tibet dăruirea se rezumă în principal la opt cadouri care au un anumit simbolism:
Oferind un bol cu apă pentru îngrijirea feței și gurii conferi noroc. Acest bol constituie focalizarea tuturor condițiilor și cauzelor favorabile care vor genera efecte de aceeasși natură.
Oferind un bol cu apă pentru picioare transmiți purificare. Spălarea picioarelor reprezintă curățarea de karma negativă.
Oferind flori simb
olizezi generozitatea și deschiderea inimilor.
Oferind tămâie întrupezi principiile morale și disciplina.
Oferind lumină amintești de stabilitate, claritate, răbdare și îndepărtezi ignoranța.
Oferind parfum transmiți perseverență și efort voluntar.
Oferind mâncare dăruiești samadhi, un fel de nectar ce hrănește mintea.
Oferind instrumente muzicale conferi înțelepciune. În budism, sunetul reprezintă înțelepciune deoarece înțelepciunea este o facultate superioară a minții care o penetrează așa cum sunetul străpunge lumea fenomenală.
Simbolurile budiste

Roata dharmei (Dharmachakra), unul din cele mai importante simboluri budiste. Cele opt spiţe înfăţişează calea cu opt braţe, iar cele trei fragmente întrepătrunse din centru reprezintă Buddha, Dharma (învățătura) și Sangha (comunitatea).
Multe din simbolurile budiste trebuie să fie raportate la cultura și populația de la care provin. De aceea câteva simboluri sunt legate de India antică și pot fi găsite de asemenea în religia hindusă, deși cu un sens cu totul diferit. Se spune că Buddha refuza să facă din imaginea sa un obiect de cult, fiindcă aceasta ar fi dus la o apoteoză inutilă a sa, fără legătură cu învățăturile răspândite, alterând sensul lor. El considera caducă venerarea zeităților și a idolilor. De aceea, pentru a-l simboliza pe Buddha în arta precoce s-au utilizat diferite motive religioase cum ar fi: roata cu opt spițe, copacul bodhi, urma de picior a lui Buddha, tronul gol, bolul de cerșit și leul. Cu toate acestea, mai târziu, mai ales datorită artei gandhara de origine elensitică, Buddha va fi transpus în imagine antropomorfă, iar statuile sale reprezentându-l în variate ipostaze (mai ales cea a meditației) vor fi venerate de credincioșii budiști. Să analizăm însă primele simboluri. Dharmachakra sau roata cu opt spițe se traduce prin "roata adevărului și a legii" (dharma = adevăr/lege, chakra = roată) și simbolizează cele opt cărări ale drumului ce duce spre iluminare. Copacul Bodhi este copacul sub care Buddha a căpătat iluminarea, iar venerarea lui și a frunzei sale era una firească, întrucât cultura indiană avea deja în acea durată un cult al arborilor. Tronul este o referire atât la obârșia regală a lui Siddharta Gautama, dar și a ideii de regalitate spirituală. Câteodată baza tronului este decorată cu lei și căprioare, amândouă animalele fiind asociate dharmei budiste. Leul este unul din cele mai potente simboluri budiste. Clasic asociat cu regalitatea, eficacitatea și forța, acest animal nu dezvăluie doar originea lui Buddha, ci și calitatea învățăturilor sale numite chiar uneori "Răgetul Leului". Urma de picior semnifică prezența fizică a Iluminatului. Povestea spune că înainte de a muri, Buddha a lăsat o urmă de picior lângă Kusinara, ca amintire a vieții lui carnale pe pământ. Bolul de cerșit amintește de o istorisire ce a avut loc la simplu timp cândva de iluminarea lui Gautama, îndată ce o femeie numită Sujata i-a oferit acestuia un bol cu lapte și orez. În acea vreme Buddha practica austeritatea și mânca extrem de puțin, dar în mementul primirii bolului și-a dat seama că îi trebuie potență pentru a obține revelația ultimă. După bodhi, Gautama a aruncat ce mai rămăsese în bol, pentru a simboliza renunțarea la posesiile materiale. Astfel el găsește calea de mijloc între austeritatea extremă și atașamentul față de viață, iar bolul semnifică tocmai această filozofie ca de pildă și modul de viață al călugărilor budiști. Un simbol care a apărut mai târziu este cel al ochilor lui Buddha des utilizați mai ales pe stupele din Nepal. Ei sunt îndreptați în toate cele patru direcții sugerând omniscientța lui Buddha. Cele trei refugii ale budiștilor (Buddha, Dharma și Sangha) și-au găsit reprezentarea prin trei bijuterii sau printr-o bijuterie întreită.
Budismul Mahayana a fost adus în Japonia din Coreea în secolul al VI-lea d.Hr [28] ca o consecință a contactelor cu lumea central-asiatică prin Drumul Mătăsii. S-a impus fără întârziere în arhipelag din pricina voluminosului canon religios, a trunchiului doctrinar elaborat, a clerului bine organizat și a tradiției înfloritoare în artă și arhitectură, caracteristici de care credința autohtonă japoneză, șintoismul, ducea lipsă. Superioritatea netă a budismului nu a exclus o simbioză cu religia tradițională, ci dimpotrivă, Buddha a ajuns în redus un zeu șintoist (kami). Budismul japonez a marcat istoria budismului internațional prin diverse școli tradiționale, cele mai importante fiind probabil cele două din perioada Kamakura (1185-1333) și anume Școala Amidistă a Pământului Pur, promulgată de Genshin și artriculată de unii călugări ca Hōnen, care insistă asupra salvării prin credința într-un buddha celest numit Amitabha și consitituie cea mai mare sectă budistă din Japonia (și poate chiar din Asia) și Școala Zen, cu un caracter mult mai filozofic, care a fost adoptată de clasele nobiliare japoneze și a avut un impact imens asupra culturii Japoniei. În perioada naționalismului japonez ce a precedat cel de-al doilea război mondial, budismul a fost privit cu ostilitate ca un element exterior ce periclitează valorile tradiționale și s-a încercat, deși fără succes, o dislocare a șintoismului din budism. Astăzi Japonia numără peste 89 de miloane de budiști (aproape 50 % din populație), fiind a doua țară din lume pe urmă China în ceea ce contemplă lărgimea comunității budiste.
budismul in China
Budismul a pătruns în China la puține secole de la decesul lui Buddha, într-o perioadă când taoismul și confucianismul dominau acest teritoriu asemănător Indiei prin vastitate și diversitate culturală. La început nu a acaparat mulți adepți în China, însă începând cu secolul al II-lea d.Hr. își lărgește comunitatea în raport cu unor oarecare similarități cu taoismul și a ușurinței cu care învățăturile erau receptate. Astăzi China are cel mai mare număr de adepți ai religiei budiste (deși greu de stabilit, numărul s-a aproximat la cca. 102 milioane [27]), majoritatea fiind mahayaniști: cei din est sunt "budiști est-asiatici" sau "mahayaniști chinezi", iar cei din centru, din nord și din Tibet sunt "budiști tibetani" sau "mahayaniști tibetani". Instaurarea comunismului în China și Tibet a împiedicat creșterea liberă a acestei religii prin închiderea mănăstirilor și abolirea oricăror configurații de ceremonii religioase publice.
[modifică]Budismul în Thailanda
Cu 95 % din populație împărtășind credința budistă, Thailanda este țara în care această religie are cea mai mare densitate demografică. Budismul thailandez este theravadin, dar integrează și elemente regionale folclorice cum ar fi venerarea strămoșilor. Se prezumă minus dovezi concrete că budismul a pătruns pentru prima oară în această zonă în secolul al III-lea î.Hr. mulțumită misionarilor regelui Asoka. Arhitectura religioasă se caracterizează prin stupe înalte poleite cu aur. Ca în majoritatea țărilor theravadine, budismul în Thailanda este reprezentat de autoritatea călugărilor, care până în a doua jumătate a secoului al XX-lea, își începeau vocația la opt ani slujind la un templu ca dek wat ("copil de templu"). Principalul pretext pentru a ajunge un dek wat este de a acumula o educație de bază prin citirea, scrierea și memorarea textelor sacre cântate în distincte ritualuri. De aceea templele rurale (wat) au servit ca o structură de bază în instruirea elementară a populației. Astăzi ele cedează teritoriu aparatului educațional condus de guvern deși încă își exercită dominația cu pregnanță în unele zone. În decursul istoriei thailandeze educația, considerată elementul cheie al siguranței și dezvoltării naționale, s-a aflat numai în membrele călugărilor budiști. Mănăstirile budiste (numite wat) au înfințat școli pe domeniile lor, iar călugării, pe lângă îndatoririle lor religioase, predau tinerilor localnici cititul, scrisul, aritmetica, precum și alte materii. În prezent există peste 30 000 temple, majoritatea cu propria lor școlă, răspândite pe întreg teritoriul regatului.
În Thailanda modernă școlile sunt de stat, de templu sau private. Școlile private sunt de trei feluri: thailandeze - cu predare exclusiv în limba thailandeză, bilingve - cu predare în limbile thailandeză și engleză și internaționale - cu predare în limba engleză. Majoritatea școlilor private angajează profesori străini pentru a preda limbi străine, cum ar fi engleza, chineza, japoneza și franceza.
Budismul în Tibet
Budismul tibetan se diferențiază nespus de mult de celelalte variante ale budismului. Fiind tradițional afiliat Mahayanei prin scopul de a obține condiția de buddha pentru a elibera semenii de suferință, el cuprinde și ritualurile magice și ezoterice ale Vajrayanei. Legendele spun că elementele budiste au pătruns în Tibet în timpul "celui de-al 28-lea rege", Thothori Nyantsen (sec. al V-lea), care se pare că a fost un conducător local din valea Yarlung. Istoria legendară revelă multe aspecte inedite, miraculoase, în momentul domniei acestei căpetenii (se spune că din cer cădeau volume sacre, lovind acoperișul regelui, etc.), dar e posibil ca aceste mituri să aibă și un suport real: venirea misionarilor budiști.
Fiind țara unde budismul a avut cea mai mare longevitate și unde și-a conservat cel mai mult timp statutul de religie a majorității, Sri Lanka a îmbrățișat această credință încă din secolul al II-lea î.Hr. conform unor cronici ca Dipavamsa în urma acțiunilor misionare ale călugărului Mahinda, fiul lui Asoka. Astăzi 70% din populație este budistă, cei mai mulți dintre ei fiind adepții ramurii Theravada, care de altfel are și o bogată tradiție în această insulă. Canonul Pali de exemplu, autoritatea supremă a theravadinilor, a fost transpus în înfățișare scrisă în Sri Lanka în jurul anilor 30 î.Hr. O legendă spune că Sanghamitta, fiica lui Asoka a adus pe insulă o ramură din Copacul Iluminării (sau Copacul Bodhi[26]), a sfințit locul și a plantat-o la Anuradhapura.
Mahayana (Marele Vehicul) este o credință dimensionată la indice cosmic (de aici și atributul "mare") și s-a născut prin adoptarea unor texte adiționale despre care se spune că depășesc sensul canonului originar Tripitaka. Mahayana trece peste idealul theravadin al lepădării durerii și al revelației personale a arhaților; ea îl înalță pe Buddha la statutul unei divinități eterne, omniprezente și omnisciente și creează un panteon de ființe cvasi-divine, bodhisattva, care se dedică autoperfecționării, înțelepciunii supreme și izbăvirii întregii lumi (oameni, animale, spirite și zei). Prin renunțarea la Nirvana imediată, bodhisattva își însușeșteo misiune mesianică. Mahayana face din Buddha un om-zeu idealizat și din bodhisattva o excelență universală. Ideologia acestei ramuri a budismului se opune concepției theravadine care lasă să se înțeleagă că iluminarea este un proces personal, individualizat, chiar egocentric, ci vrea să reverse asupra lumii întregi taina revelației.
Budismul mahayanist se fundamentează pe compasiunea infinită și universală (maha-karuna) a non-egoului și pe voința (bodhicitta) unui bodhisattva de a obține "trezirea minții" (caracteristică stării de Buddha) și cunoașterea neapărată conducerii ființelor spre Nirvana. Alte elemente constitutive ale doctrinei sunt vacuitatea sau vidul (sunyata), dezvăluirea interioară a unei spiritualități perfecte (prajnaparamita; în traducere: "perfecțiunea înțelepciunii") și Buddha-dhatu (embrionul nemuritor, tathagatagarbha, al învățăturii budiste moștenit de fiecare ființă). Conform sutrelor mahayaniste, învățăturile despre tathagatagarbha reprezintă apogeul dharmei budiste, cea mai înaltă reprezentare a Adevărului. Mahayana poate uneori oferă o viziune mistică aspura lui Buddha și a Dharmei sale și poate contura o formă de panteism aflat în straturile mintale, cognitive.
Pe lângă canonul Tripitaka, un număr considerabil de sutre reinterpretează într-un mod original doctrina primară a budismului. Varietatea acestor surse va duce însă la dezacorduri privind gradul de autoritate pe care îl ocupă.
Budismul Mahayana cuprinde două categorii: budismul estic și budismul nordic. Cu toate acestea, există o tendință de a asocia Mahayana doar cu budismul estic și de a considera budismul nordic, care integrează elementele tantrice ale Vajrayanei, o ramură separată. Într-adevăr cele două tipuri de budism diferă foarte mult.
Budismul estic este practicat în China, Japonia, Coreea, Singapore, o parte din Rusia și majoritatea Vietnamului.
Budismul nordic este practicat în Tibet, regiunea Himalayană și Mongolia și va fi tratat în acest produs mai jos, separat de Mahayana.
Budismul sudic (Theravada)
Pentru detalii, vezi: Theravada.
În jurul anului 250 î.Hr., datorită apariției unor păreri contradictorii privind religia, regele Asoka alcătuiește cel de-al treilea consiliu budist menit să pună ordine în cadrul comunității și să producă un text definitiv al cuvintelor lui Buddha. Condus de Moggaliputta Tissa, consiliul conține printre scrierile sacre și Kathavatthu, un text care combate școlile dizidente și nu le consideră cu adevărat budiste. Cu această ocazie, budiștii ortodocși ai școlii sud-indiene Vibhajjavāda susțin că debutantul pas spre eliberare se realizează prin experiență proprie și raționament critic și nu prin credință oarbă. Vibhajjavāda va suferi treptat o prăbușire în India, dar ramura sa din Sri Lanka și Asia de Sud-Est supraviețuiește și astăzi sub numele Theravada. Cea mai mare similitudine între cele două limbi este găsită într-o configurație contaminată de dialect a Edictelor și scrisă pe o rocă din Gujarat, în apropierea Munților Girnar.
Cuvântul "Theravada" provine din pali și se traduce prin "Doctrina celor Bătrâni" sau "Doctrina Antică". Budismul theravadin încurajează fructificarea facultăților mentale, dezvoltarea sănătoasă a minții și cere ocolirea factorilor care ar putea tulbura luciditatea ei (ca alcoolul sau substanțele halucinante). Metoda de controlare a conștiinței și de antrenare a minții este meditația. Scopul practicilor este atingerea Nirvanei/Nibbanei, cel mai înalt nivel spiritual, și eliberarea de suferință. Învățăturile Theravadei spun că experiența suferinței este cauzată de pângăririle minții: lăcomia, aversiunea și amăgirea (iluzia), iar libertatea poate fi obținută prin aplicarea celor patru adevăruri nobile și în special a căii cu opt brațe. Școala Theravada își bazează doctrina exclusiv pe Canonul Pali și pe comentariile acestuia. Colecțiile Sutta și Vinaya ale Canonului sunt considerate de cercetătorii moderni cea mai timpurie variantă a literaturii budiste și sunt acceptate ca fiind autentice de toate ramurile budismului.
Budismul Theravada este răspândit astăzi în formă majoritară în Sri Lanka, Myanmar (Birmania), Laos, Thailanda și Cambogia și în mici porțiuni din China, Vietnam, Bangladesh și Malaysia. Este în continuă sporire în Europa și America.

Mesajul social al budismului
Privind spre est, un copil ar necesită să fie bun cu părinții săi, să îi ajute, să le păstreze tradiția, să fie demn de moștenire și să îndeplinească ritualurile cuvenite la moartea lor. La rândul lor părinții trebuie să îi protejeze, să-i încurajeze în acțiunile benefice, să îi lanseze într-o carieră, să se asigure că au un soț potrivit/o soție potrivită și să le acorde o moștenire bună.
Privind spre sud un elev trebuie să își respecte învățătorul, să muncească din greu și să fie nerăbdător să învețe. Un învățător trebuie să asigure o educație bună elevului, să se asigure că acesta a înțeles bine informațiile și să-l ajute să își atingă țelurile.
Privind spre vest un soț trebuie să își trateze soția cu bunătate, să îi fie fidel, să împartă autoritatea cu ea și să îi asigure bunăstarea. O soție trebuie să fie grațioasă, loială și muncitoare.
Privind spre nord un prieten trebuie să fie generos, protectiv și leal prietenilor săi și să îi ajute la nevoie.
Privind spre nadir un angajator trebuie să fie bun cu angajații săi, să le distribuie sarcini conform abilităților lor, să le asigure mâncare și plată, să îi ocrotească când sunt bolnavi și să le permită dreptul de a pleca. Un angajat trebuie să meargă la muncă devreme, să plece târziu, să fie cinstit cu angajatorul său și să îi mențină o reputație bună.
Privind spre zenit un om obișnuit, laicii trebuie să îi respecte pe cei care s-au dedicat vieții spirituale, să fie amabil și binevoitor în faptă, în vorbă și în gând, să le acorde casa lor ca adăpost și să îi aprovizioneze cu cele necesare vieții. De asemenea, un monah trebuie să îi împiedice pe laici de la comiterea păcatelor, să îi încurajeze să fie buni, să propovăduiască dharma, să clarifice mirenilor ceea ce acesștia nu înțeleg din învățăturile lui Buddha, să le arate calea cea dreaptă și să îi iubească nemăsurat de mult[22].
Budismul nu condamnă acumularea bogățiilor de înspre oamenii obișnuiți ci chiar o încurajează, cu toate că monahii nu au voie să se atingă de bani sau să se implice în viața economică. Astfel din punct de vedere sociologic putem vorbi de două tipuri de budism: "budismul nirvanic" care are ca unic scop eliberarea și detașarea de samsara și "budismul karmic" care îndeamnă omul să săvârșească fapte bune pentru ca într-o viață viitoare pozitivitatea karmei să-l situeze într-o poziție mai apropiată de condiția iluminării. Budismul nirvanic încurajează de întocmai faptele bune, dar cere detașarea de rezultatul lor și renunțare ceea ce este inaccesibil pentru unele persoane scutit de o vocație monahală[23].

Cele patru adevăruri nobile
Pentru detalii, vezi: Cele patru adevăruri nobile.
Miezul învățăturilor budiste este format din cele patru Adevăruri Nobile[10], expuse în întâia predică a lui Buddha, „Predica de la Benares". Inițialul adevăr zărește suferința sau durerea (dukkha). Pentru el totul este suferință: „nașterea este suferință, bătrânețea este suferință, boala este suferință, moartea este suferință. A fi unit cu ceea ce nu-ți place înseamnă suferință. A fi despărțit de ceea ce-ți place (...), a nu avea ceea ce îți vrei înseamnă suferință”[11]. Al doilea Adevăr Nobil identifică originea suferinței în dorința, pofta sau setea (tanha) care determină reîncarnările. Această „sete” caută mereu noi satisfacții. Buddha distinge trei moduri de dorință: dorința de a satisface desfătările simțurilor (kama-tanha), dorința de perpetuare (bhava-tanha) și dorința morții (autoanihilării) sau vibhava-tanha. Cea din urmă nu este, însă, o soluție a eliberării deoarece este o sete ca toate celelalte și nu oprește ciclul transmigrărilor. Al treilea Adevăr Nobil proclamă că eliberarea de suferință constă în anihilarea dorinței. Stingerea acesteia este Nirvana. În fine, al patrulea Adevăr revelează căile care duc la încetarea suferinței, Buddha dând un mijloc prin care poftele pot fi suprimate ("Calea cu opt brațe" sau "Calea cu opt cărări") [12]. Formularea celor patru Adevăruri Nobile urmează structura unei metode din medicina indiană: constatarea bolii, cauza ce a determinat-o, șansele de vindecare și tratamentul bolii. Buddha însuși se identifica cu un doctor al cărui scop este acela de a trata o persoană grav rănită.
După cum se observă, ideea de suferință domină întreaga filozofie budistă.

NIRVANAeste starea supremă în budism și jainism, stare care încheie șirul reîncarnărilor. Nirvana este eternitatea, inexistența, adică antipodul lumii imediate a lucrurilor schimbătoare. Nirvana este în afara oricărei posibilități de reprezentare mentală.
_________________
<a href="http://s1380.photobucket.com/user/Reila_Elf/media/capture-20150630-160531_zpsvyots5jn.png.html" target="_blank"><img src="http://i1380.photobucket.com/albums/ah170/Reila_Elf/capture-20150630-160531_zpsvyots5jn.png" border="0" alt=" photo capture-20150630-160531_zpsvyots5jn.png"></a>
→ [URL=https://www.facebook.com/profile.php?id=100005188126666]Facebook[/URL]

Kasumi · Trimis: 07/08/2011 11:39 Titlul subiectului:

waaaa..... cum de nu am vazut topicul asta pana acum?!
ma pun sa-l citesc!merci, zuzule!! :-D

_________________
BUDISM BUDISM

...im not what u think i am<3

George1000 · Flower lady Data inscrierii: 06/Feb/2011 Mesaje: 239

Nespus de interesant. Chestia cu cadourile nu o stiam.