jrock95.MyForum.ro

Chocolate · Trimis: 07/01/2012 18:23 Titlul subiectului: Al Treisprezecelea Regat

Ceva mai diferit, de data asta Smile

De fapt, e chiar amuzant, având în vedere că e o combinaţie între două idei antice şi de demult ale mele, care au suferit multiple modificări până în prezent.
Oricum, e original -- ceva mai greu de scris decât FanFic, dar şi mult mai amuzant.

[URL=http://imageshack.us/photo/my-images/220/13ck.png/] Al Treisprezecelea Regat Al Treisprezecelea Regat

Al Treisprezecelea Regat Al Treisprezecelea Regat

[/URL]

Gen: SF, aventură, acţiune, romance, comedie? Da, s-ar putea şi ceva comedie. Psihologic, mister, dramă... and the list just goes on.

Vârsta minimă: (nu că ar ţine cineva cont de ea) Cam cum sunt ale mele în general, 16.

Observaţii cu privire la conţinut: elemente mitologice, simboluri, chestii. Ceva între Harry Potter şi Stăpânul Inelelor, veţi vedea.

***
prolog
***

Din vârful Turnului de Nord, vedea întreg domeniul. Tot ceea ce nu înţelesese în momentul pe care îl petrecuse aici, acum parcă i se arăta în faţa ochilor. Dar deja nu mai conta; nu mai putea salva nimic.
Îşi întoarse încet privirea spre camera luminată slab de câteva lumânări. Cele două prietene îl priveau oarecum şocate, dar lui nu îi păsa. Pe masa veche de marmură, stăteau întinse numeroase hărţi şi notiţe, care deja nu îi mai foloseau la nimic. Aflase tot ce trebuia să afle, şi totuşi... Totuşi...
Ceva lipsea.

„Mai ştii îndată ce ne-am întâlnit cu Doamna? Îţi mai aminteşti ce ne-a spus, despre Rege, despre Talismane şi... mă rog, ce-o mai fi fost?” rosti el calm, însă cu o nerăbdare în glas.

Fata cu părul lung, atât de negru, încât părea albastru, se foi uşor.

„Când timpu-n loc se va opri, cel cu forța de a-l doborî pe Rege se va ridica, din neamul celor ce au văzut moartea de trei ori. Iar Regele îl va recunoaşte şi îl va înzestra el însuşi cu armele necesare, însă acesta va avea o putere pe care Regele nu o cunoaşte. Căci niciunul nu va muri până ce nu-şi va fi recunoscut deopotrivă ruda şi duşmanul, iar finalul se va arăta cândva de ivirea zorilor. Când timpu-n loc se va opri...” cită tânăra, cu o formă impasibilă. „Ce crezi că a vrut să spună?”

„Vrea să spună că cel cu puterea să-l înfrângă pe Rege se va arăta când se va opri timpul. Nu are nicio logică! Cum să se oprească timpul?”

Era neliniştit.
Nu îi plăcea să o recunoască – mai ales că el era genul calm, care nu se ambala uşor, dar uite că toată nenorocirea asta în care se aflau îl făcuse să-şi piardă cumpătul. Erau prea multe ghicitori, prea multe lucruri pe care nu le ştiau, şi de prea multe ori merseseră la noroc, pentru a fi sigur de ceva.
Nu era sigur nici măcar că ceea ce spusese Doamna fusese o profeţia adevărată.
Dacă doar îi minţise?
Dacă ştia de fapt ce se întâmplase, şi îi minţise, doar pentru că făcea parte din toată şarada?
Dacă...
Îşi alungă gândul ăsta, clătinând din cap.
Dintr-un colţ al camerei, se auzi, pentru o clipă, un râset batjocoritor.
Tânărul se întoarse pe călcâie, cu o privire mânioasă. Dintr-un buzunar interior al redingotei lungi, ce îi ajungea aproape până la pământ, scoase o baghetă subţire şi lungă, pe care o îndreptă în direcţia de unde se auzise râsetul.

În locul acela, lipită de perete – lipsit de nicio frânghie care să o lege, dar atât de evident ţintuită acolo – se afla o iubită de cel mult treizeci de ani, de o frumuseţe aproximativ malefică. Avea părul negru, ochii de un gri metalic, reci şi inezpresivi, şi buzele arcuite într-un zâmbet batjocoritor.
Tânărul realiză imediat că era ceva greşit.

„MAY!” tună el, evident furios. „Spune-mi ce ştii despre toate astea!”

„Nu ştiu nimic; aşa cum ţi-am spus şi în ultimele... Dar uite că am şi pierdut socoteala! De când mă ţii aici, pe baza unor acuzaţii nefondate? Oricum, drăguţule, nu ştiu nimic,” repetă ea pe un ton zeflemitor. „Şi oricum, dacă aş şti, nu cred că ţi-aş spune.”

„Rahaturi,” spuse el calm, îndreptând bagheta spre fată. Pe obrazul ei apăru o tăietură adâncă. „Te rog, May, nu mi-ar face deloc plăcere să aflu singur toate astea. Doar gândul de a intra în mintea ta mă dezgustă.”

„Nu ştiu nimic, nemernic mic şi ipocrit!” se răsti ea, evident furioasă. „Regele întotdeauna operează în secret, aşa că niciunul dintre noi nu am ştiut nimic. Dacă El nu vrea să aflăm ceva, crede-mă, face vrăji de memorie mult mai tari decât bietul Robin Murray – dar oricum, a fost foarte nesăbuit din componentă lui să vină să caute Talismanul. Trebuia să ştie că Regele are puteri mult mai mari decât indiferent ce ar fi putut visa el.”

„Să nu îndrăzneşti să-i pronunţi numele, May!” se înfurie tânărul. Deja ajunsese la limita puterilor, nu ar fi suportat să se gândească la Robin, Narvi, Iarwain, Maria sau...

Dar nu, trebuia să nu-şi închipuie ce era mai rău. Asta nu ar fi făcut bine nimănui, cu atât mai puţin lui. Trebuia acum să se concentreze asupra a cum avea să o salveze – sau mai bine spus, să îi salveze.
Sau poate că n-ar fi o idee rea să încep prin a afla unde se află, mai exact, se gândi el. Ştia că, atunci când avea să-l găsească pe Rege, avea să îi găsească şi pe ei. Dar întâi trebuia să-şi dea seama ce fel de magie era cea care îl proteja pe acest om – dar de fapt, era măcar om? Cu siguranţă, nu părea, şi la fel de sigur era că avea nişte puteri deosebite, dacă reuşise să scape atâta timp privat de să fie găsit.
Şi chiar dacă el avea şapte Talismane, tot mai rămâneau cele care erau pierdute, şi nu avea nici cea mai vagă idee unde ar fi putut să fie. Trebuia să le găsească. Asta era prioritatea.

Asta a înţeles Adam. Şi eu înţeleg. Şi... de asta depinde totul.

Dar, deşi înţelegea, misiunea nu îi era uşurată deloc de amintirea luptei din seara aceea. Urmele încă se vedeau pe domeniul întins al castelului – fumul se ridica din mai multe locuri, iar la parter, vedea lumina venind din Sală.
Se gândi de ce se întâmplau toate astea.
Se gândi de ce meritau să se întâmple toate astea – ei nu avuseseră nicio vină. Nici el, şi niciunul dintre cei ce sufereau alături de el durerea acestor timpuri de-a dreptul îngrozitoare.
Cei ce trebuiau să lupte şi să moară.
Cei ce trebuiau să omoare.
Cei ce trebuiau să sufere.

Se gândi pentru o clipă la May, şi i se păru o fiinţă atât de tristă...! O compătimea, aproape, şi – ce să vezi! – o şi înţelegea, într-o oarecare măsură.
Nu avea nicio scuză pentru a trece de parte Întunericului, dar îşi imagină, pentru o clipă, că era în locul ei. Nu îi fusese uşor, mai ales când muriseră James şi Marion. Acum că privea în urmă, merita să i se întâmple lui toate astea.

Merita să sufere.

Şi el îi făcuse pe alţii să sufere la rândul lui, le luase tot ce le era mai drag. Şi câţi astfel de oameni fără nume şi scutit de identitate...! Oare le mai ţinea minte numărul?
Până la urmă, Ordinul chiar era de partea binelui?
Şi, în fond, cine putea spune ce este bine şi ce este rău?
În niciun caz el, care rănise atâtea suflete nevinovate şi fusese rănit.

Se gândi la frumoasa lui himeră, cu dermă albă şi ochii verzi, şi o vedea stând şi zâmbindu-i liniştită, undeva lângă malul mării. Simţea briza în nări, şi o auzea cântând cu glasu-i dulceag cântece de dragoste.
Inima i se strânse dureros, gândindu-se la toate prin câte trecuseră, prin câte îi făcuse el să treacă – nu merita, niciunul dintre ei, să fie puşi într-un întocmai pericol.
Nu înţeleseseră ce însemnau toate astea.
El trebuia să facă asta, el şi numai el – pentru că lui îi fusese dăruită Steaua Înserării.

„Nu trebuie să faci toate astea singur,” spuse dintr-o dată fata, cu glasul ei calm. „Am ştiut cu toţii ce facem. Chiar dacă am fost nesăbuiţi, am ştiut că nimic nu avea să fie uşor.” Luă o pauză de o clipă, după care continuă. „Mi-aş dori să o pot aduce înapoi. Te iubeşte atât de mult...!”

Tânărul zâmbi amar.

„Eu nu ştiu să iubesc, îţi aminteşti?”

Nu îi răspunse.

„Mai ştii,” rosti el, în graiul neamului ei, „mai ştii când m-am dus la ea, ulterior ce m-am certat cu Lordul? Nu ar fi trebuit să fac asta. Din cauza asta suntem acum unde suntem, căutând ceva ce proabil nici măcar nu există, şi ne lovim de atâtea ghicitori şi întrebări excluzând răspuns. Dar ştii asta, nu? Eşti una dintre Înţelepţi. Şi apoi, te afli aici, în capătul ăsta de lume, de unde nu avem scăpare!
Eryn, în noaptea aia am greşit mai mult decât ţi-ai putea imagina.
Ah, nu, nu o să-ţi cer să mi-o aduci înapoi; ştiu că nimeni nu ar putea.”

Tânăra zâmbi misterios.

„Trebuie să o caut eu însumi, aşa e?”

Nu aşteptă niciun răspuns. Se sprijini de grilajul de fier al balconului şi dădu să ţipe, să se elibereze de tot ce ţinuse în el atâta amar de vreme, dar nu reuşi să scoată niciun sunet.

Trimise cu bagheta un fulger în înaltul cerului, şi sări în gol.
_________________
Al Treisprezecelea Regat Al Treisprezecelea Regat

ONLY ⒶNARCHISTS ARE PRETTY

Reila · Trimis: 07/01/2012 18:47 Titlul subiectului:

OMG OMG OMG!
Deja imi imaginez decor gen LOTR haine HP :w00t:

Genial

Abia astept continuarea :w00t:

_________________
<a href="http://s1380.photobucket.com/user/Reila_Elf/media/capture-20150630-160531_zpsvyots5jn.png.html" target="_blank"><img src="http://i1380.photobucket.com/albums/ah170/Reila_Elf/capture-20150630-160531_zpsvyots5jn.png" border="0" alt=" photo capture-20150630-160531_zpsvyots5jn.png"></a>
→ [URL=https://www.facebook.com/profile.php?id=100005188126666]Facebook[/URL]

raven · Trimis: 07/01/2012 19:17 Titlul subiectului:

Si in ultimul rand draga mea, sa sti ca-mi place firul povestii. Intr-adevar ai preluat si din Haryy Potter si din LOTR, plus propiile ganduri.
Intotdeauna e vorba de un rege, cavaler, magician foarte puternic care s-a ticnit si bineinteles vrea sa puna mana pe putere pentru stapanirea lumii.
Ma nelamureste, ca nu am aflat numele baiatului, sau poate mi-a scapat?
Mai trebuie verificat odata.
Talimanele si faza "sa nu indraznesti sa-i spui numele" asta cred ai preluat oarecum de la HP? Sau n-am dreptate?
Am impresia ca cei doi au fost amici candva si acum din cine stie ce cauza au apucat-o pe drumuri separate.
In fine, sunt multe mistere care trebuie deslusite si abea astept despre ce-i vorba.
Si inca un lucru, eu ador cartile si filmele care apartin genului fantastic, la filme, care sunt bine confecționate :hmm:

.
Si am impresia ca si posturile mele aici vor fi mai lungi, fiindca imi place genul fantastic.
Te astept, bafta in continuare.
_________________
Al Treisprezecelea Regat Al Treisprezecelea Regat

Cititi regulamentul inainte de a posta!
Find the courage to express your feelings!
Ellemer

Chocolate · Trimis: 11/01/2012 22:25 Titlul subiectului:

Mulţumesc.
Tot ce sper e să fac ficul ăsta ceva mai scurt decât pe celelalte. În general, tind să le exagerez :lol:

Raven nu, nu ţi-a scăpat. Nu am pomenit numele tipului ăluia.
Talismanele... Nu ştiu nici eu întocmai ce sunt :lol:

Anyhow, veţi vedea. Nu sunt ca alea din HP, don't worry, am alt plan cu ele.
Feel free to make theories, sper să lămuresc cât mai multe lucruri într-un timp cât mai scurt.

***
1.
eve - prima parte
***

Londra.
Aleea lăturalnică din Hyde Park, acoperită de o brumă rece.
Londra.
Tot ce iubea sau ura era în acel oraş.
Străzile supraglomerate.
Magazinele înţesate de vizitatori curioşi.
Autobuzele cu etaj şi cabinele roşii de telefon.
Muzica punk şi indie.
Nicăieri, peste tot s-ar fi dus, nu ar fi putut să regăsească încântarea londonez. Îi părea oarecum rău că nu mai putea sta acolo, dar pe de altă parte, poate că era mai bine aşa – mai ales pe urmă episodul de-a dreptul sângeros de care avusese parte, care, în fond, făcuse plecarea perfect inevitabilă.
Şi în plus, Eve încă era acolo.
O vedea, încă, dacă închidea ochii, zburdând veselă sub cerul limpede de mai, aproape căsuţa de pe malul mării.
Îi auzea glasul calm, cântând dulceag, împreună de chitara lui.
Încă o simţea, strângându-i mâna călduros sau atingându-i pielea...

Deschise brusc ochii de un albastru pătrunzător, privind în gol.
Jurase că nu avea să se mai gândească la asta. Să nu-şi mai amintească de Eve.
Alături, Mari bombăni ceva în somn şi îşi puse mâna dreaptă pe pieptul lui, dar nu se trezi. Nu părea nici pe departe liniştită, ci mai degrabă, ai fi zis că se gândea cum să cucerească lumea.
Nu înţelegea de ce era aici, în camera mică a fetişcanei de liceu.
Nu înţelegea de ce se culcase cu ea.
Nu putea pricepe – şi asta îl făcea să se simtă cel mai frustrat – ce văzuse la ea. Eve era...

Dar nu, nu trebuia să se mai gândească la Eve.
Dacă se mai gândea mult, ar fi fost tentat să-i scrie, sau să ia legătura cu ea în vreun fel. Iar dacă făcea asta...
Îşi alungă gândul acesta din minte, jucându-se cu părul fetei ce stătea culcată lâgnă el. Era aspru, cu vârfurile despicate şi destul de uscat. Era păcat că nu ştia să aibă preocupare de părul ei. Poate că nu era ea o frumuseţe, dar ar fi putut să încerce să se îngrijească ceva mai mult.

Aruncă o privire scurtă în jur, analizând în lumina slabă a lunii obiectele din cameră: un dulap, nici vechi, nici nou, cu uşile întredeschise, şi cu sertarele trase în afară, ce dezvăluiau sticluţe de parfum, pensule de machiaj şi câteva cataloage de modă; un birou din lemn de mahon, sub fereastră, pe care zăceau jalnic o lampă de birou, creioane şi pixuri, câteva caiete şi – în cea mai mare parte – reviste pe jumătate tăiate şi ciopârţite, în căutarea ei nebunească de informaţii despre cine ştie ce cântăreţ în vogă. Pe un alt perete, erau o mulţime de postere, erau o mulţime de postere cu artişti care mai de care mai diferiţi. Aruncă din nou o privire spre fereastră, înainte de a închide ochii, şi văzu o pasăre albă, măreaţă, ce îl privea fix.

Stai puţin.
Asta nu avea cum să fie de bine.

Înainte să apuce măcar să se gândească dacă ceea ce văzuse fusese aievea sau doar o plăsmuire a imaginaţiei lui, creatura dispăruse, fără a lăsa în urmă vreun semn că fusese acolo.

Tânărul o luă în braţe pe Mari, adormind cu gândul la ceea ce văzuse.

***

Nyx Kallios nu era nici pe departe ceea ce ai fi putut numi o fată naturală de liceu.
Ba chiar era opusul.

Ajungând în grija bunicilor din partea mamei mai târziu ce ambii părinţi muriseră într-un accident tragic, i se părea că nu aparţinea lumii în care trăia. O dată ce creşti cu căldura împrejurimilor Atenei, nordul Japoniei nu este tocmai paradisul pe Pământ.

Sau cel puţin, nu pentru ea.
Oraşul Hakodate era mic, înghesuit şi neimportant.
Nu era stilul ei.
Şi pe lângă asta, toată mulțimea avea prejudecăţi faţă de ea pentru că era grecoaică.
Iar ca să pună capac la toate, fel de fel de lucruri ciudate i se întâmplaseră în ultima perioadă, şi nu le putuse explica nimănui – cum ar fi putut ea să salveze căţelul acela din lac, fără ca apa să-i atingă măcar pielea? Sau cum ar fi putut să fie ea de vină pentru faptul că vacăi ăleia de Mari i se lipise gumă de mestecat în nas?

Era absurd.
Însă privind toate astea, ajungea să-i pară rău că le promisese lui Jun şi lui Rimu că merge cu ei la petrecerea organizată de clasa fratelui lui Jun.
Ştia – sau cel puţin bănuia – că Mari avea să fie şi ea acolo; una peste alta, doar era şi ea organizatoare; ah, dacă şi-ar fi dat seama mai devreme...!
Însă acum nu putea să facă nimic.
Ştia că Rimu ar fi obligat-o să meargă moartă, coaptă, cum era.
Oftă scurt, fără a bănui ce o aştepta.

Nu mai era nimeni în bar îndată ce intră, în afară de tânărul brunet, cu ochii albaştri pe care îl mai văzuse din când în când prin şcoală. El stătea în spatele barului, răsfoind plictisit o revistă. Era îmbrăcat simplu, cu o pereche de blugi închişi la culoare, o cămaşă albă, cu mânecile largi, deschiată la primii câţiva nasturi, o eşarfă neagră, strânsă pe gâtul subţire, şi un sacou descheiat peste, în ciuda căldurii de afară.
Părea genul acela de băiat obişnuit să fie înconjurat de fete topite ulterior el.
Nu ar fi putut spune că era extraordinar de frumos, ci mai degrabă fermecător. Avea un şarm al lui, şi un aer misterios, dar nu era deloc genul ei.

Nyx tuşi scurt, iar tânărul îşi ridică privirea, pentru a se uita la ea. Spre mirarea ei, zâmbi scurt, mai degrabă rece, şi îi spuse:

„Bineînţeles, bineînţeles, te aşteptam... Sau mă rog, asta ar necesită să spun, nu?” Chicoti ca pentru sine. „Sigur, nu m-am prezentat. Eu sunt A...,” ezită. „Eu sunt Ren. Ren Sugimoto. Iar tu eşti Nyx, nu-i aşa? Nyx Kallios. Ah, dar bineînţeles că eşti! Nu ai putea fi confundată, arăţi exact cum mă aşteptam!”

Părea că ştia ceva ce ei îi scăpa, dar, până să apuce să întrebe, auzi uşa trântindu-se, şi vocea glacială, stridentă a lui Mari răsunând clar din spatele ei.

„Ah, la naiba, Ren, ce caută ea aici?”

„Mari,” răspunse Ren, deținând un ton ca şi cum ar fi aflat că era Crăciunul, „credeam că am rezolvat asta seara trecută. Credeam că ai înţeles ce voiam să transmit, aşa că nu îţi voi îngăduie să faci o scenă aici, şi cu atât de mai mult să te iei de invitaţii mei.”

„Invitaţii tăi?!” se răsti Mari. „De când?” Nu primi niciun răspuns. „Şi apoi, la care parte din seara trecută te referi? La cea în care te culcai cu mine sau la cea în care mă părăseai până să mă trezesc?”

Nyx roşi pentru o clipă, întrebându-se, până la urmă, ce căuta ea acolo.
A, da, stai.
O târâse Rimu după ea.
Şi dacă tot vorbeam de Rimu, unde era şi ce făcea? Şi de ce o lăsa singură, între nişte persoane care, aparent, ştiau mai multe despre viaţa ei decât ştia ea însăşi?

„Ah, te rog, Mari,” izbucni tânărul, „nu-mi face o scenă în public. Dacă vrei, sunt la dispoziţia ta pentru orice ceartă sau ceva asemănător ai vrea, după ora 22. Până atunci, la naiba, lasă-mă , că nici nu vreau să te văd.
Nu ştiu cum eşti tu, drăguţo, dar mie, unul, nu-mi place să-mi spăl rufele în public.”

Fata amuţi, având, în mod cert, impresia că nimeni nu o mai insultase astfel vreodată, aşa încât se întoarse pe călcâie şi plecă, bombănind ceva ce doar ea putea înţelege. Ren zâmbi calm, chiar în secunda când Rimu, Jun şi alte câteva persoane se înghesuiau pe uşă.
Rimu avea o privirea întrebătoare.

„Ce naiba s-a întâmplat cu Mari?” întrebă o voce mai degrabă extaziată, decât curioasă, pe care Nyx o recunoscu ca fiind a fratelui lui Jun. „Părea că are de gând să – iartă-mi exprimarea – căsăpească pe cineva.”

„Prietene, să spunem doar că draga de Mari a primit ceea ce merita,” spuse Ren, pe jumătatea amuzat, pe jumătate ironic. „Hm, sau poate că nu. Draga de ea, având în vedere cam câte persoane din oraşul ăsta o consideră o companie inadecvată... Ah, dar nu-mi place să mă înjosesc astfel. Oricum, Takumi, poţi să te ocupi tu puţin aici? Am ceva de discutat cu Nyx,” încheie tânărul, aruncându-i fete o privire care avu mai degrabă darul de a o speria, decât de a o linişti.

Până să-şi de-a seama ce se întâmpla, fata se trezi trasă de mână în camera din spate – locul era mic şi întunecos, însă nu erau numai ei doi, ci şi o a treia persoană – un tânăr cam de vârsta lui Ren – însă foarte diferit de el. Avea păru întunecat ca pana de corb, ochii verzi, calzi, şi un zâmbet i se întindea pe toată faţa. Purta o cămaşă albă, simplă, deschiată la primii doi nasturi, acceptând să i se vadă gâtul delicat, şi o pereche de blugi negri.

„El e Rei,” spuse Ren, făcând un semn cu mâna spre tânăr, „aparent fratele meu geamăn. Mda, poţi să mă crezi pe cuvânt, cu toate că nu semănăm deloc.”

Nyx dădu din cap, speriată. Cei doi schimbară o privire complice, iar Ren zâmbi, scoţând ceva dintr-un buzunar partea interioară al sacoului. Semăna cu un plic.
_________________
Al Treisprezecelea Regat Al Treisprezecelea Regat

ONLY ⒶNARCHISTS ARE PRETTY

raven · Trimis: 11/01/2012 22:56 Titlul subiectului:

Okay acum ca povestea a luat ceva mai mult amploare imi dau seama ca e vorba despre doua lumi: una fantastica, una din zilele nostre, ca sa nu folosesc termenul reala.
E dragut ca ne-ai prezentat personaje si dintr-o parte si din alta si cred ca la un moment dat se vor ciocni cele doua lumi.
Hmm, mie vocea lui Mari nu poate mi se para decat stridenta. Adica, tu ai zis si glaciala, dar cand a vorbit nu a reiesit ca are si un aer glacial, poate ca era intepata,deranjata de prezenta lui Nyx.
Dar, dupa parerea cele doua cuvinte nu prea se leaga acolo, fiindca glacial spui despre cineva care e rece, retinut din propia-i vointa.
Sa trec si la altceva, nu prea ai dat multe detalii despre Nyx, am inteles ca e grecoiaca,crescuta de bunici si mutata de nu mult timp intr-un orasel din Japonia, dar vreau o sa descrii putin fizic ca sa-mi formez o parere.
Vad ca ai pomenit si de Londra, e cumva unul din gemeni care a trait un timp acolo?
Cel putin asa reiese, sper ca a fost prudent ce a mancat. :sick:

Si ca sa inchei, eu chiar vreau sa faci un fic lung, daca e si fantastic.
Bafta in continuare. :thumbsup:

Si mersi ca mi-ai raspuns la intrebari, cred ca o sa am la fiecare next macar doua, sa nu te mire. :lol:

_________________
Al Treisprezecelea Regat Al Treisprezecelea Regat

Cititi regulamentul inainte de a posta!
Find the courage to express your feelings!
Ellemer

Chocolate · Trimis: 17/01/2012 23:00 Titlul subiectului:

Sankyu

Hm, partea asta este, scutit de niciun dubiu, inspirată din Harry Potter. Veţi vedea, şi nu o să neg.
Dar mai departe.........

***
1.
eve - partea a doua
***

„Ai primit aşa ceva?” întrebă el. „Trebuia să fi venit... Mă rog, azi noapte sau în dimineaţa asta – nu cu poşta obişnuită. Ah, dar sigur că ai primit, având în vedere cine eşti!”

„Cine sunt?!” avu ea curajul să riposteze. „Cum adică, cine sunt? Ultima dată când am verificat, eram Nyx Kallios, şi nu-mi amintesc să se fi schimbat ceva între timp. Dar ca să răspund la întrebare, nu am primit nimic de genul ăsta, nici cu poşta obişnuită, nici fără. Acum, dacă ai vrea să îmi explici...”

Dar Ren nu se mai uita la ea, ci la fratele său. Se încruntase, iar cuta dintre sprâncene îi sublinia doar trăsăturile fine. Avea o privire mai degrabă speriată, ceea ce nu ar fi putut explica atitudinea lui de mai devreme. Nyx nu mai înţelegea nimic. Ce îi spusese băiatul ăsta nu avea niciun pic de logică – cum adică, cine era ea? Nu înţelegea ce voia să zică.
Însă oricum, n-ar fi fost prima dată îndată ce ar fi avut impresia că el ştia ceva ce-i scăpa ei. Totuşi, nu s-ar fi supărat dacă ar fi primit ceva mai numeroase explicaţii, nu-i plăcea să nu ştie ce se petrecea în jurul ei.

„Ascultă,” zise ea, văzând cum Ren îşi muta privirea de la ea la Rei şi de la Rei la ea. „Nu pricep nimic din ce se întâmplă aici, dacă ai putea să-mi explici...”

„Să-ţi explic!” pufni el. „Dragă, mi-e teamă că n-aş putea face aşa ceva, deținând în vedere că nici eu nu ştiu mare lucru; proaspătă doar ni s-a spus să avem vigilență să nu ţi se întâmple nimic – dar totuşi, dacă n-ai primit scrisoare... Oare ar necesită să ne îngrijorăm? Rei, ce zici?”

„Poate că ar trebui să mai aşteptăm,” propuse Rei. Avea o vocea domoală şi joasă – nu foarte diferită de fratelui său, şi, chiar dacă nu era atât de liniştitoare, lui Nyx îi plăcea că nu avea chiar atât de mult sentiment în ea, ca a lui Ren. „Poate,” reluă el, „având în vedere cine e Nyx de fapt, s-ar putea să fie nevoie să vină cineva să îi explice totul. La urma urmei, Eryn ni l-a trimis pe Ilmarië doar pentru a ne spune că a sosit timpul, nu-i aşa? Însă e clar că se aştepta ca mesajul să fie interceptat, dacă a fost apelat la ceva atât de străvechi şi puternic ca de pildă Focul Phoenixului – cred că Eórindol e singurul în viaţă care să-şi mai poată aminti de aşa ceva.”

A sosit timpul? Phoenix? Singurul în viaţă? Ce naiba spunea băiatul ăsta?

„Ăăă...” începu ea.

„E clar că vremurile se schimbă,” o întrerupse Ren, punând scrisoarea înapoi în buzunarul de la sacou. Avea un ton grav. „Kyna a prezis aşa ceva, nu?”

Rei râse scurt.

„Nu mă înţelege greşit, frăţioare, dar tind să nu mă încred în prezicerile pe termen scurt ale Kynei – de regulă, cu astea o cam dă în bară. Ştii că am încredere totală în profeţiile ei, dar asta este...”

„Ce naiba e chestia aia?!” sări Nyx, ignorând complet cuvintele ca preziceri sau profeţii, arătând cu degetul o pasăre ciudată, de tentă maroniu-închis, ce stătea pe pervazul mic, ceva care semăna cu... O bufniţă?! Nu se putea. Bufniţele erau prea rar văzute în pădure, darămite în mijlocul oraşului! Nu avea cum să fie o bufniţă adevărată!

„În sfârşit!” exclamară amândoi fraţii, speriind-o la culme pe tânăra fată. „Ea e Elsa,” îi explică Ren, în timp ce se chinuia să dezlege ceva de la piciorul păsării, „bufniţa noastră. S-ar putea să se fi rătăcit pe drum – ştii, e destul de greu zborul prin regiunile nordice – dar până la urmă te găsea ea. Oricum, mă mir că n-a venit Profesoara de Montgommery să-ţi explice. Aşa,” reluă el, întinzându-i un plic identic cu cel pe care i-l arătase mai devreme, „cred că a venit vremea să-ţi citeşti scrisoarea.”

Nyx luă plicul gros cu mâini tremurânde. Părea făcut din pergament vechi, îngălbenit de vreme, iar numele ei era scris caligrafic, cu cerneală neagră. Plicul avea un sigiliu ciudat – două semilune încrucişate în jurul literei A, scrisă meşteşugit – pe care tânăra îl rupse numaidecât – dacă asta era o farsă... Ei bine, măcar era o farsă bine pusă la punct. Râse amar în sinea ei, despăturind foaia de pergament pe care o conţinea plicul, şi citi.

ACADEMIA AËRANDIR, ŞCOALA DE MAGIE a Primului Regat
(întemeiată în anul 27 al celui de-Al Doilea Ev, sub domnia Regelui Arthedain)
Director: M.A.I.F. Eärnil (Ordinul Merlin, clasa I, Magician Suprem, Mare Judecător al Curţii, Comandant Suprem al Cavalerilor Arvendui)

Dragă domnişoară Kallios,

Vă informăm cu delectare că aţi fost admisă la Academia Aërandir, cea mai străveche Şcoală de Magie din Debutantul Regat. Alăturat vă trimitem o listă cu echipamentul necesar. Şcoala începe în prima zi a lunii Helimath (1 septembrie).
Pentru orice fel de probleme sau neînţelegeri, vă rugăm trimiteţi-ne o bufniţă, iar noi vom încerca să vă rezolvăm problema cât mai repede cu putinţă.

În speranţa că sunteţi bine,
A dvs.,
Ariana de Montgommery,
Director Adjunct.

În capul fetei explodară zeci de întrebări, precum nişte focuri de artificii. Şcoală de magie? întâiul Regat? Helimath? Ce fel de idei nebuneşti mai erau şi astea?

„Ăăă...” încercă Nyx nehotărâtă. „Ce vrea să spună cu Inițialul Regat?”

„Există douăsprezece Regate,” îi explică Rei, răbdător. „Poziţia lor nu se cunoaşte cu exactitate, pentru că... Hm, ăsta ar trebui să fie vreun farmec. Cert este că sunt păzite de magii străvechi, de care nu se poate trece atât de uşor. Oricum, fiecare Regat a generat mari personalităţi. Spre exemplu, Primul Regat e Regatul Elfilor. Noi credem că se află ceva mai în nord pentru că iernile sunt îndeajuns de geroase acolo.”

„Ce vrei să spui mai exact prin elfi?” întrebă ea, minus să audă mare lucru din ceea ce spusese tânărul mai departe.

„Creaturile alea nemuritoare, cu urechi ţuguiate şi care trăiesc în pădure,” zâmbi Ren. „Ah, dacă m-ar auzi Eryn, cred că m-ar căsăpi! Oricum, Nyx, cred că ai înţeles că eşti o vrăjitoare. Hm, şi încă una a naibii de bună!” încheie el, privind-o oarecum admirativ.

„Nu pricep.”

Era sinceră, nu înţelegea nimic. Cum ar fi putut ea să fie vrăjitoare, ea, care mereu era tachinată de cei din jur, mereu era luată peste picior? De ce nu putea să-i prefacă în broaşte râioase de fiecare dată când o necăjeau? Nu avea cum să fie ea vrăjitoare, şi totuşi... Totuşi...
Scrisoarea aceea era suficient de clară şi bine întemeiată pentru a fi o farsă.
Şi oricum, cei doi băieţi din faţa ei nu păreau tocmai genul care ar fi minţit-o în legătură cu aşa ceva.

„Chiar există...” se uită pe foaia de pergament, „Academia asta?”

„Sigur că da!” exclamă Rei, entuziasmat. „Noi doi suntem deja anul al treilea! Se fac cinci ani de studiu, nu e tocmai uşor, dar e destul de amuzant...”

„Şi oricum, o să întâlneşti fel de fel de creaturi la care nici nu te gândeşti. Eryn, spre exemplu, e elfă – s-ar putea să nu ai elfi în an cu tine, în general, sunt prea puţini în întreaga şcoală. Însă mai mult ca sigur o să întâlneşti multe lucruri ciudate. Te-aş sfătui să te obişnuieşti. A, da, şi să nu arunci scrisoarea, vei găsi în ea lista cu ce îţi trebuie pentru primul an. O să mergem cu tine să îţi cumperi toate cele necesare. Acum ar trebui să ne cam întoarcem, sunt sigur că mai multe persoane au impresia că am gânduri dubioase...,” remarcă Ren, afişând un zâmbet ştrengăresc.

Până să apuce să spună ceva, cei doi deja ieşiseră din camera mică, lăsând-o singură şi mai degrabă şocată, decât speriată. Tot ce aflase în seara aceasta ar fi putut fi o explicaţie mai mult decât conformă pentru toate ciudăţeniile ce i se întâmplaseră, dar tot rămâneau multe întrebări fără răspuns.
Şi avea senzaţia că tot rămânea ceva care îi scăpa.

Într-un final, ieşi din încăpere, şi se îndreptă spre locul unde stătea Rimu care, în mod cert, avea să o ia la întrebări, care mai de care mai ciudate. Ştia că îi stătea în caracter să îşi facă fel de fel de scenarii în cap, unul mai neverosimil decât celălalt.
Oftă teatral, şi se aşeză la masă.

Între timp, cei doi fraţi o priveau cu mare atenţie. Rei stătea sprijinit de umărul lui Ren, şi avea un rânjet aproape diabolic pe chip, ca şi cum i-ar fi conceput desfătare să-şi tortureze fratele.

„Drăguţică fata, nu-i aşa, Aidan?” îi spuse acesta, chicotind. „Să te fi văzut cum te uitai la ea... Ah, te rog, nu-mi spune că ţi-a căzut cu tronc!”

„Delirezi,” răspunse el, însă nu primi decât o privire maliţioasă. „Ascultă, nu spun că nu am întâlnit până acum fete frumuşele – iar Nyx este, cu siguranţă, una dintre acestea – dar ştii bine că nu e stilul meu.”

„Sigur, tu eşti prea pretenţios,” îl ironiză fratele său. „Sau poate, Aidan, tot te mai gândeşti la Eve? Încă o mai visezi?”

„Du-te dracu’.”

„Haide, Aidan, toţi ştim cât de îndrăgostit ai fost de fapt de Eve. I-ai spus-o vreodată?”

„Te rog, taci.”

„Nu, nu cred că i-ai spus-o, dar mă îndoiesc că era nevoie! Era atât de evident că erai îndrăgostit de ea...! Mă întreb, când ai început să o iubeşti? Oare plecaserăm din Londra când ai început să o iubeşti...?”

„Taci.”

„Nu, nu cred că plecaserăm. Cred că a durut ca naiba când a trebuit să vii la capătul ăsta de lume pentru a nu o pune în pericol. Ai realizat asta de când l-au omorât, nu-i aşa? Şi asta doar pentru că era tatăl nostru. Îţi dai seama ce ar fi putut să-i facă Evei, dacă aflau de legătura dintre voi?”

„Nu înţelegi să taci odată!” se înfurie Ren – sau Aidan, cum îi spusese fratele său – şi dădu aproape să-l plesnească pe fratele lui. „Ce-a fost a fost. Nu-mi mai aminti, pentru că oricum nu vom altera nimic. Eve a fost doar un episod trecător din viaţa mea şi nimic mai mult, bine? Nu ai înţelege ce a fost între mine şi ea.”

Până să apuce fratele său să îi dea vreo replică usturătoare, Aidan pocni din degete şi se făcu nevăzut.
_________________
Al Treisprezecelea Regat Al Treisprezecelea Regat

ONLY ⒶNARCHISTS ARE PRETTY

raven · Trimis: 18/01/2012 21:37 Titlul subiectului:

Da, clar e inspirat din HP, dar te-ai jucat cu cuvintele din capul tau, pana ai reusit sa-i dai forma dorita.
Acum se intelege ceva mai bine toata treba cu regatele, insa sunt curioasa de al treisprezecelea regat, fiindca nu se pomeneste nimic de el, ca si cum nu ar fi existat sau incepe sa se formeze.
Oricum sunt tare curioasa cand va incepe calatoria fetei.
Cei doi frati imi amintesc de fratii lui Ronald, cred ca de acolo ti-a venit ideea.

Creaturile alea nemuritoare, cu urechi ţuguiate şi care trăiesc în pădure :lol:

Mi-a placut descrierea lui Rei, dar era vai de pielea lui daca se afla un elf prin preajma.
_________________
Al Treisprezecelea Regat Al Treisprezecelea Regat

Cititi regulamentul inainte de a posta!
Find the courage to express your feelings!
Ellemer

raven · Trimis: 11/06/2012 19:45 Titlul subiectului:

Chocolate , te bat.
M-ai lasat cu ochii in soare.
Cand mai pui next aici?
_________________
Al Treisprezecelea Regat Al Treisprezecelea Regat

Cititi regulamentul inainte de a posta!
Find the courage to express your feelings!
Ellemer

Chocolate · Trimis: 11/06/2012 19:47 Titlul subiectului:

Ups ^_^
Am câte ceva scris, dar dă-mi niţel timp să-mi pun ordine în idei.
Presupun că săptămâna viitoare, când scap de teste.
Promit că postez, allrite?
_________________
Al Treisprezecelea Regat Al Treisprezecelea Regat

ONLY ⒶNARCHISTS ARE PRETTY

raven · Trimis: 11/06/2012 20:00 Titlul subiectului:

E tocmai bine, fiindca povestea ma prins si daca cumva te lasi de fic te bat la cap pana inebunesti.
Bafta la teste. ;-)

_________________
Al Treisprezecelea Regat Al Treisprezecelea Regat

Cititi regulamentul inainte de a posta!
Find the courage to express your feelings!
Ellemer